Cel mai adesea, după o casnicie nereușită, auzim în preajma noastră că divorțul înseamnă finalizarea unui capitol din viața noastră și începutul altuia. Cu siguranță din anumite puncte de vedere chiar așa și este, deoarece relația soț-soție, drepturile și îndatoririle de orice natură ale soților, încetează definitiv după divorț, așa cum încetează și sentimentele pozitive, de cele mai multe ori, dacă acestea nu au încetat chiar cu multă vreme înaintea divorțului.
Toate aceste evenimente, modificări ale sentimentelor, intereselor, drepturilor, îndatoririlor, precum și ale statutului nostru lasă în urmă un loc, un spațiu în care, de regulă, punem altceva. Însă, în situația în care cei doi sunt și părinți, nu numai soți/foști soți, acel spațiu în care se pune altceva, metaforic vorbind, trebuie să aibă o clauză specială, pe viață, sau ar trebui să aibă.
Astfel, este necesar să conștientizăm că o parte, foarte importantă, din vechiul capitol al vieții noastre va avea, și este firesc să aibă, o continuitate și în următorul capitol, acea parte fiind cea care cuprinde rolul de părinte.