Din 9 Ianuarie 2013, potrivit art. 2 din Legea nr. 192/2006 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 115/2012, daca legea nu prevede altfel, partile, persoane fizice sau persoane juridice, sunt obligate sa participe la sedinta de informare privind medierea, inclusiv dupa declansarea unui proces in fata instantelor competente, in vederea solutionarii pe aceasta cale a conflictelor in materie civila, de familie, in materie penala, precum si in alte materii, in conditiile prevazute de prezenta lege. Dispozitiile art. 182 alin. (1) pct. 1 lit. e) din Codul de procedura civila raman aplicabile in mod corespunzator.
Mediatorul autorizat Mihaela Magdalena Huma ne-a lămurit în ceea ce priveste sedinta de informare referitoare la mediere. In opinia ei, participarea la sedinta de informare este o obligatie procesuala a partilor, si nu o procedura prealabila cum gresit a fost catalogata uneori.
Medierea este o metoda alternativa de solutionare a litigiilor pe cale amiabila, cu ajutorul unei persoane specializate in calitate de mediator.
Aceasta nu inseamna ca partile vor fi obligate sa parcurga toata procedura medierii inainte de declansarea unui proces, ci doar la o sedinta de informare cu privire la posibilitatile de mediere a conflictului. Procesul nu va putea incepe, respectiv continua, fara parcurgerea acestei etape, in cadrul careia mediatorul va informa partile cu privire la procedura de mediere, efectele acesteia si regulile aplicabile, explicandu-le beneficiile acesteia in raport cu situatia concreta, astfel incat acestea sa poata lua o decizie in cunostinta de cauza daca vor sau nu sa urmeze procedura medierii. Mediatorul are obligatia sa dea orice explicatii partilor cu privire la activitatea de mediere, pentru ca acestea sa inteleaga scopul, limitele si efectele medierii, in special asupra raporturilor ce constituie obiectul conflictului.
In primul rand, partile aflate in conflict vor trebui sa-si aleaga un mediator care sa le faca informarea cu privire la posibilitatile de solutionare a conflictului pe calea medierii. Informarea se face de acelasi mediator pentru toate partile implicate, in sesiune comuna sau separata. Partile sunt libere sa decida daca aleg sa intre in mediere sau nu cu acelasi mediator cu care au facut informarea.
Informarea cu privire la mediere este obligatorie in litigiile ce pot face, potrivit legii, obiect al medierii sau al altei forme alternative de solutionare a conflictelor, partile si/sau partea interesata, dupa caz, sunt tinute sa faca dovada ca au participat la sedinta de informare cu privire la avantajele medierii, in urmatoarele materii: