Despre autoritatea părintească, o instituție nouă atât în Codul civil (CC) cât și în viețile copiilor și a părinților din țara noastră, s-au spus multe și cu siguranță se vor mai spune și pe viitor. Însă, pentru a răspunde într-o oarecare măsură interesului cititorilor, informativ, o să încercăm să subliniem, pe scurt, căteva aspecte care fac referire la aceast subiect.
La art 483 din noul Cod civil, autoritatea părintească este definită ca, ”ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc atât persoana, cât și bunurile copilului și aparțin în mod egal ambilor părinți”, același articol arătând că, ”părinții exercită autoritatea părintească numai în interesul superior al copilului” și că, ”ambii părinți răspund pentru creșterea copiilor lor minori”.
Dreptrurile și îndatoririle părinților pot fi regăsite la art. 487-502 din noul Cod civil și se referă la: conținutul autorității părintești, îndatoririle specifice ale părinților, măsurile disciplinare pe care le pot lua aceștia, supravegherea minorului, relațiile sociale ale copilului, religia, felul învățăturii și pregătirii profesionale, locuința copilului, schimbarea locuinței copilului, obligația de întreținere a copilului, independența patrimonială, precum și administrarea bunurilor copilului.
Interesului superior al copilului este un principiu (căruia specialiștii încă nu i-au găsit o definire) și o condiție sine-qua-non (fără de care nu se poate) a tuturor demersurilor și deciziilor care privesc copiii, legea subordonând acestui principiu orice reglementări, ori acte juridice, ce pot avea incidență în domeniul drepturilor copilului. Determinarea interesului superior al copilului, sintetic spus, trebuie să cuprindă o evaluare a situației acestuia, atât pe termen scurt cât și pe termen lung, raportată continuu și responsabil la ansamblul relațiilor sociale de care depinde evoluția și dezvoltarea copilului, având în vedere complexitatea și individualitatea fiecărui copil. Pentru determinarea acestor interese, fiecare copil trebuie înțeles ca un univers în sine, iar acest lucru ar trebui să fie principala preocupare a părinților. De aceea, existența unei ”rețete” prestabilite este practic imposibilă și adesea cei implicați constată că o masură luată cu privire la un copil nu este la fel de bună pentru un altul.
Ca elemente de noutate, în noul Cod civil, alături autoritatea părintească, mai putem găsi și stabilirea locuinței copilului la unul din părinți, precum și stabilirea contribuției fiecărui părinte la cheltuielile de de creștere, educare, învățătură și pregatire profesională a copilului, pe care le veți găsi mai jos.
Generic vorbind, părinții care divorțează/se despart (nefiind căsătoriți) au la îndemână două căi prin care pot să stabilească modul în care, în viitor, își vor exercita drepturile și obligațiile ce le revin: