Violenţa în familie
Persoana care primise invitaţia la mediere era destul de reticentă la întrebările mele şi încerca să contracareze orice urmă de acuzaţie din partea soţiei, deşi aceasta avea certificatul IML, care dovedea starea în care o luase ambulanţaa. El nu o bătuse, insista să mă convingă, doar o împinsese şi ea se lovise de tocul uşii! Nu-mi permit să-l contrazic, dar am întrebat: Când s-a întâmplat asta? Răspunsul lui: Cum când?! Când a apărut în faţa mea! Amândoi licenţiaţi, cu lucrări publicate, căsătoriţi de 10 ani, cu doi copii, unul de 6, celălalt de 9 ani, care, în seara aceea, plângeau speriaţi de scandalul dintre părinţi şi de tatăl lor care ţipa ca ei să plece din cameră.
Doamna a trebuit să stea internată şi copiii au locuit la bunici, în aceasta perioadă. Soţului îi este greu să meargă la bunici şi să le dea explicaţii. A venit la noi la birou, dar este suspicios, deşi încerc doar să-l informez despre mediere. Mă întrerupe: Da, doamnă, ştiu ce este medierea şi aş vrea să chem şi eu un Mediator al meu, ca şi soţia mea! Mă uit la el cu toată atenţia, să văd dacă este o glumă. Nu era.
- Dar eu nu sunt avocat, să reprezint un client, rostul unui mediator este foarte diferit, el are în vedere interesele tuturor părţilor, în egală măsură. Numai aşa cei implicaţi pot găsi soluţiile acceptabile.
L-am invitat să-mi povestească şi el, varianta lui, cu socrii care îşi foloseau autoritatea lor asupra soţiei, cu intrigi, reproşuri, umilinţe. Nu se simte respectat în familie şi copiii aud insulte la adresa lui, din partea bunicilor. În final, urmărindu-şi ideile, şi-a dat seama că nu are cum să argumenteze violenţa cu care şi-a descărcat nervii pe soţia lui, în ţipetele celor doi copii. I-am explicat că divorţul, pentru care venise la mediere rezolvă doar administrativ, situaţia. Emoţional, însă, el şi ea urmau să analizeze cum de s-a ajuns aici, ce se poate schimba în relaţia lor şi ce trebuie el să facă pentru a câştiga încrederea copiilor, grav afectată. După divorţ, custodia comună asupra minorilor le dă şansa unei reconcilieri.
Fiind o procedură relativ nouă, fac câteva precizări asupra medierii, pentru a risipi confuziile: