Din 3 martie 2010 au intrat in vigoare dispozitiile art. 6 din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator [1], asa cum a fost modificata prin Legea nr. 370/2009 [2] si care prevede ca: “Organele judiciare si arbitrale, precum si alte autoritati cu atributii jurisdictionale informeaza partile asupra posibilitatii si a avantajelor folosirii procedurii medierii si le indruma sa recurga la aceasta cale pentru solutionarea conflictelor dintre ele.”
Formularea anterioara a textului viza doar posibilitatea organelor judiciare de a face o asemenea informare in timp ce din 3 martie 2010 aceasta posibilitate a devenit o obligatie, inclusiv pentru judecatori. Legea nu prevede sanctiuni pentru neindeplinirea acestei obligatii, insa daca se constientizeaza faptul ca medierea a facut parte in anii 2005-2007 din Strategia de reforma a sistemul judiciar, fiind gandita ca o modalitate de reducere a activitatii instantelor si implicit de degrevare a judecatorului de volumul de munca, va fi mai usor de inteles ca aceasta obligatie este instituita in avantajul judecatorilor, ajutandu-i sa-si eficientizeze munca si sa transfere in sarcina partilor, asistate de mediatori, solutionarea acelor probleme litigioase asupra carora legea le permite sa decida ele insele.
2. Obligatia de informare
Obligatia de informare instituita de art. 6 din Legea medierii comporta trei aspecte: