1. Medierea, divortul si custodia minorului
Medierea in disputele privind custodia minorilor reprezinta o alternativa la procesul in instanta. In tara noastra, cadrul legal este dat de Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator modificata si completata prin 370/2009 si OG nr.13/2010 si pentru transpunerea Directivei servicii 2006/123/CE a Parlamentului european si al Consiliului Uniunii Europene privind serviciile in cadrul pietei interne.
Divortul reprezinta o criza majora in sistemul de familie. Acest proces al separarii este adeseori asociat cu multipli stresori care influenteaza ajustarea post divort atat a copiilor, cat si a parintilor.
Standardele privind disputarea custodiei minorilor au la baza interesul superior al copilului asa cum este reglementat prin Legea 272/2004. Ariile de evaluare privind interesul superior al copilului sunt: calitatea relatiei dintre parinte si copil, calitatea relatiei dintre parintii copilului, abilitatile fiecarui parinte de a creste si educa copilul, sanatatea mentala a fiecarui parinte, violenta domestica, stilul parental si metodele disciplinare, modalitatile de rezolvare a conflictelor, tipul de atasament al copilului, preferintele copilului, nevoile speciale ale copilului si sanatatea mentala a acestuia, veniturile parintilor, familia largita si sistemele de protectie sociala, aspectele culturale, etice si religioase (Visu-Petra, 2006; 2007; Visu-Petra & Borlean, 2008).
2. Conflictul in procesele de divort
Divortul este un proces care apare cu mult inaintea deciziei de a divorta si a separarii fizice a parintilor. Adultii care divorteaza si membrii familiilor lor reprezinta o „populatie speciala cu nevoi speciale” (Lebow, 2008), in sensul ca problemele cu care se confrunta familia sunt speciale. Johnston & Campbell (1988) sugereaza faptul ca aceste probleme sunt determinate de o serie de factori care contribuie la impasul familiei ca de exemplu: schimbarea naturii relatiilor maritale dintre soti, schimbarea structurii si dinamicii familiei, statutul social si economic, accentuarea vulnerabilitatilor individuale ale parintilor si aparitia reactiilor specifice procesului de pierderi a unor legaturi importante de atasament (Brooke & Monin, 2008) in urma separarii si divortului.
Conflictul dintre parinti creste riscul aparitiei efectelor psihice si fizice negative atat la copii, cat si la adulti pe parcursul divortului si ulterior acestuia (Doolittle & Deutsch, 1999; Johnston, 1994; Johnston & Campbell, 1988). Nivelul ridicat al conflictului dintre parinti a fost in mod consistent asociat cu aparitia consecintelor negative pe plan comportamental si emotional atat la membrii familiilor intacte, cat si la cei din familiile divortate (Fincham, Grych & Osborne, 1994; Grych & Fincham,1990; Grych, Fincham, Jouriles & McDonald, 2000; Borlean & Visu-Petra, 2009, 2010).
3. Factorii de risc asupra copiilor
In studiile efectuate de Amato si colaboratorii sai (Amato 1993, 1994, 2001) s-a aratat faptul ca nivelul ridicat al conflictului dintre parinti reprezinta cel mai puternic predictor in ajustarea negativa a copiilor postdivort. Impactul negativ pe care il are conflictul prelungit dintre parinti asupra copiilor a fost evident in studiile efectuate cu copii ai caror parinti au divortat. Copiii cuprinsi in acest studiu au evaluat conflictul parental ca fiind cel mai stresant aspect al divortului (Wolchik, Reuhlman, Braver, Sandler, 1989).
In baza studiilor privind impactul psihologic al divortului asupra ajustarii copilului, o meta-analiza efectuata de Amato (2001) identifica 5 categorii relevante privind functionarea copilului: reusita academica, comportament, ajustare emotionala si psihologica, conceptul de sine si relatiile sociale ale copilului.
Principalii factorii de risc care pot afecta in sens negativ ajustarea copilului in aceste domenii de functionare sunt: