1. Medierea, divorţul şi custodia minorului
Medierea în disputele privind custodia minorilor reprezintă o alternativă la procesul în instanţă. În tara noastră, cadrul legal este dat de Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator modificată şi completată prin 370/2009 si OG nr.13/2010 şi pentru transpunerea Directivei servicii 2006/123/CE a Parlamentului european şi al Consiliului Uniunii Europene privind serviciile în cadrul pieţei interne.
Divorţul reprezintă o criză majoră în sistemul de familie. Acest proces al separării este adeseori asociat cu multipli stresori care influenţează ajustarea post divorţ atât a copiilor, cât şi a părinţilor.
Standardele privind disputarea custodiei minorilor au la bază interesul superior al copilului aşa cum este reglementat prin Legea 272/2004. Ariile de evaluare privind interesul superior al copilului sunt: calitatea relaţiei dintre părinte şi copil, calitatea relaţiei dintre părinţii copilului, abilităţile fiecărui părinte de a creşte şi educa copilul, sănătatea mentală a fiecărui părinte, violenţa domestică, stilul parental şi metodele disciplinare, modalităţile de rezolvare a conflictelor, tipul de ataşament al copilului, preferinţele copilului, nevoile speciale ale copilului şi sănătatea mentală a acestuia, veniturile părinţilor, familia lărgită şi sistemele de protecţie socială, aspectele culturale, etice şi religioase (Visu-Petra, 2006; 2007; Visu-Petra & Borlean, 2008).
2. Conflictul în procesele de divorţ
Divorţul este un proces care apare cu mult înaintea deciziei de a divorţa şi a separării fizice a părinţilor. Adulţii care divorţează şi membrii familiilor lor reprezintă o „populaţie specială cu nevoi speciale” (Lebow, 2008), în sensul că problemele cu care se confruntă familia sunt speciale. Johnston & Campbell (1988) sugerează faptul că aceste probleme sunt determinate de o serie de factori care contribuie la impasul familiei ca de exemplu: schimbarea naturii relaţiilor maritale dintre soţi, schimbarea structurii şi dinamicii familiei, statutul social şi economic, accentuarea vulnerabilităţilor individuale ale părinţilor şi apariţia reacţiilor specifice procesului de pierderi a unor legături importante de ataşament (Brooke & Monin, 2008) în urma separării şi
divorţului.
Conflictul dintre părinţi creşte riscul apariţiei efectelor psihice şi fizice negative atât la copii, cât şi la adulţi pe parcursul divorţului şi ulterior acestuia (Doolittle & Deutsch, 1999; Johnston, 1994; Johnston & Campbell, 1988). Nivelul ridicat al conflictului dintre părinţi a fost în mod consistent asociat cu apariţia consecinţelor
negative pe plan comportamental şi emoţional atât la membrii familiilor intacte, cât şi la cei din familiile divorţate (Fincham, Grych & Osborne, 1994; Grych & Fincham,1990; Grych, Fincham, Jouriles & McDonald, 2000; Borlean & Visu-Petra, 2009, 2010).
3. Factorii de risc asupra copiilor