Anual, instanţele de judecată din România se confruntă cu peste trei milioane de dosare, aproximativ o treime dintre ele rămânând restanţă de la an la an. Pentru o degrevare a acestei suprasolicitări judiciare, din 15 februarie 2013, justiţiabilii sunt obligaţi să meargă la mediator pentru o informare gratuită despre această procedură, înainte de a deschide un proces în anumite domenii. Este evident că o parte din cetăţenii care participă la aceste şedinţe de informare vor alege să-şi soluţioneze conflictele prin mediere şi, astfel, se va reduce implicit numărul de dosare de pe rolul instanţelor de judecată.
Obligatorie nu este medierea propriu-zisă, ci informarea despre avantajele pe care le aduce aceasta: şansa de reducere a numărului de dosare la instanţă, a cheltuielilor judiciare (inclusiv cele cu onorariile avocaţilor), posibilitatea de reducere semnificativă a timpului pierdut la procese (care durează, uneori, ani de zile). Mai mult, un proces public poate fi înlocuit cu medierea într-un cadru confidenţial, având sprijinul unui mediator imparţial, cu soluţii avantajoase pentru toate părţile aflate în litigiu, alese chiar de către părţi şi nu impuse de o instanţă.
Dacă decizia unei instanţe judecătoreşti este ori albă, ori neagră, dintr-o mediere pot câştiga toţi cei în litigiu. E ca la judecata înţeleptului Solomon: „Şi tu ai dreptate, şi tu ai dreptate”.
În final, medierea este şi rămâne o procedură voluntară. Dar trebuie să cântăreşti bine totul. Pentru că dacă ai ales medierea şi nu respecţi cele stabilite în final, o să ai ce regreta.
Despre toate aceste aspecte, şi nu numai, am stat de vorbă cu preşedintele Asociaţiei Mediatorilor Galaţi, Constantin Asofronie.
Cine merge la mediere?