De la 1 februarie urmează să se aplice o lege care introduce posibilitatea medierii în cazurile penale, de la furt la agresiuni fizice și sexuale. Ședința de mediere ar putea fi făcută împreună cu agresorul, căruia victima poate să îi ceară de la scuze la bani drept despăgubire – evitându-se astfel să se mai ajungă la plângeri penale și procese; în acest fel s-ar mai aerisi sălile de judecată care nu mai fac față solicitărilor. Așa a sunat principalul argument al celor care susțin legea cu pricina.
În mod previzibil, noua lege, inițiată de liberala Alina Gorghiu, a produs un val de critici la nivelul societății civile și al mass-media, care au respins propunerea catalogând-o drept aberantă. Criticile sunt îndreptăţite la prima vedere, dar, după o analiză mai atentă, tot scandalul dintre suporterii legii şi criticii acesteia pare un dialog din teatrul absurdului.
Problema nu este că noua lege face posibilă „cumpărarea” nevinovăției și pune un preț pe viol. Nici criticile de „neconstituționalism” aruncate fără argumente nu se apropie mai mult de miza problemei.
Problema reală este obligativitatea acestei medieri: dacă există obligativitate e de rău, dacă nu, poate fi de bine. Din nefericire, lucrurile sunt ambigue: deputata liberală care a iniţiat legea îmi spune că „victima nu este obligată nicio secundă să parcurgă şedința de informare şi nici să aleagă medierea”, în vreme ce purtătoarea de cuvânt a Consiliului Naţional de Mediere susţine că şedinţa de informare va fi obligatorie de la 1 februarie.
Dar să luăm pe rând criticile şi argumentele în favoarea legii.
Acuza de mercantilizare şi beneficiile medierii
Este la fel de greșit să excluzi posibilitatea medierii și să îi dai caracter obligatoriu, chiar dacă la prima vedere pare că medierea pune un preţ pe viol (după cum spuneam, victima poate pretinde scuze sau bani în schimbul retragerii plângerii). Ambele abordări pornesc de la premisa că tu știi ce este mai bine pentru individul afectat – ceea ce poate deschide calea abuzurilor diverse.
Mai mult, dacă analizăm conceptul din spatele ideii de mediere vedem că el are în centru interesul cetăţeanului şi al comunităţii. Medierea între victimă și agresor provine din ceea ce se numește restorative justice (RJ, justiţie restaurativă), îmi atrage atenția Tudorina Mihai. Pe scurt, RJ își propune să implice în procesul dreptății mai mult cetățenii și mai puțin statul. Unul dintre modurile de a face asta este să pui victima față în față cu agresorul, într-un mediu sigur și în prezența unui mediator. În felul acesta, spun susținătorii acestui tip de justiție, acuzatul își recunoaște vina și înțelege mai bine răul pe care l-a făcut, rata de recidivă fiind redusă. Totodată, victima e la rândul ei mai avantajată, fiindcă cere ce crede de cuviință pentru a compensa măcar parțial răul făcut. Dacă în România poate solicita scuze sau bani, în SUA victima poate avea mai multe pretenţii, cum ar fi, spre exemplu, ca agresorul să se mute în alt cartier.
Unele studii arată că