Reţeta e, aparent, simplă, în urma radiografiei de tip “bun, rău, urât”, in cazul ADR: păstrezi şi dezvolţi ceea ce e bun, îndrepţi ce e rău şi elimini ceea ce e “urât”. Şi lucrurile ar sta întocmai, dacă nu ar exista ceea ce Michael Leathes numeşte “dinozaurii” domeniului, practicanţii care şi-au însuşit progresiv acest nou câmp de aplicaţie, adjudecându-şi cele mai importante cazuri, ignorând nevoia de formare şi dezvoltare profesională a noilor sosiţi în ADR, chiar blocând noile talente, manifestându-se neloial în calitate de competitori pe o piaţă ce ar trebui să fie deschisă, lipsiţi de transparenţă, indiferenţi faţă de extinderea, plafonarea sau reducerea ariei de aplicare a propriei lor profesii. Natura umană, dar nu în faţetele ei cele mai nobile, generoase, aspirantă la un viitor mai bun, a creat mult-amintita cantonare ucigătoare în status quo, acel “după noi potopul” practicat de toţi marii prădători ai faunei profesionale cunoscute în istoria lumii. Pe bună dreptate, se atrage atenţia în prezentare, ADR are nevoie de un nou Big Bang, de un nou moment de explozie a dezvoltării, în lipsa căruia metehnele de comportament acumulate în practica secolului trecut, dar şi deficienţele evidente de tactică, îşi vor începe inexorabil opera de erodare, de diminuare a interesului profesioniştilor şi clienţilor deopotrivă, de sufocare progresivă, practică şi teoretică.
E nevoie de schimbare, dar rezistenţa la schimbare face parte din noi mai mult decât ne place să admitem. Pentru a ne aventura în posibil sau probabil, lăsând în urmă solul ferm al situaţiilor şi poziţiilor bine cunoscute, avem nevoie de raţionamente sigure, de motivaţii solide, capabile să ne determine să acceptăm schimarea de paradigmă. Şi nu în cele din urmă, avem nevoie de amestecul optim de viziune şi acţiune, sugerat de paremiologia niponă. Michael Leathes ne propune o viziune clară, şi spune domnia sa, realistă pentru rolul şi locul ADR în anul 2020: “Medierea şi celelalte procese de rezolvare consensuală a problemelor vor constitui principala cale de evitare, diminuare şi rezolvare a conflictelor, în întreaga lume”. În acest moment, însă, o asemenea viziune nu reuşeşte, încă, să se impună unitar în domeniu, rămâne un deziderat, nu un un stindard unanim acceptat, tocmai pentru că lipseşte al doilea pilon care să îi confere stabilitate: un plan de acţiune convingător şi universal. Olandezii, ale căror maniere în comunicare frizează uneori brutalitatea, ar numi probabil acest deziderat “naivitate halucinantă”, după cum mai eleganţii japonezi pomeneau de “visarea cu ochii deschişi”. Indiferent de meridian, vom spune, ceea ce trebuie să transforme actuala stare de lucruri în Viziune este Acţiunea.
Pornind de la constatarea că domeniul ADR se prezintă în aceste zile asemeni Balcanilor anilor ’90, situaţie care a şi generat verbul peiorativ “a balcaniza” – adică a fragmenta, adesea cu duritate şi lipsă de considerente morale -, nevoia de acţiune presupune, logic, o platformă de lansare nouă şi dacă nu unanim, cel puţin majoritar acceptată de practicanţi. Fostul director al IMI îşi imaginează o adevărată trambulină pe care practicienii ADR să o utilizeze sincron, eliberînd astfel energii capabile să îi propulseze spre un viitor mai bun. Iar această trambulină ar fi “Un corp profesional naţional în fiecare ţară importantă, care să nu concureze ca un furnizor de servicii, ci să se integreze armonios într-o reţea globală de instituţii profesionale naţionale”. Şi ce anume împiedică o asemenea desprindere majoră ? Tocmai, crede Leathes, absenţa unei înţelegeri larg răspândite a profesionalizării cu adevărat independente a domeniului, absenţa unor corpuri profesionale naţionale vizibile, uşor identificabile, sprijinite solid pe performanţa academică şi practică, în cât mai multe ţări ale lumii. Abia atunci când vom avea aceste adevărate unităţi constituite pe criterii unice, de luptă pentru menţinerea şi dezvoltarea ADR în cursa pentru statutul propus anului 2020, vom putea trece la ordinele de bătălie, vom putea trece la etapele următoare ale Acţiunii venite în sprijinul Viziunii. Iar planul pentru organizaţiile profesionale naţionale, reunite într-o reţea globală, poate începe cu aceste 10 comandamente: 1) Corpurile profesionale dedicate ADR vor urmări standarde de competenţă înalte pentru mediatori şi alte persoane implicate în procesele alternative, pe baza unui sistem transparent, coerent şi credibil de acreditare profesională; fiecare corp profesional naţional va avea un cod etic puternic, întărit de dreptul de retragere a autorizării profesionale, în urma unor procese judicioase de verificare a plângerilor; 2) Practicanţii ADR se vor oferi voluntar pentru acreditare profesională naţională, declarându-şi adeziunea la codul etic, angajându-se în dezvoltarea profesională permanentă şi afirmându-şi public calificările; practicanţii îşi vor lărgi continuu abilităţile, inclusiv prin lărgirea orizontului de comunicare multiculturală şi adoptarea transparenţei în ceea ce priveşte feed-backul creat de exercitarea meseriei; 3) Va exista o finanţare serioasă a acestor corpuri profesionale, în primul rând, dar nu numai, din partea guvernelor; 4) Se vor forma un curent de cercetare propriu, bănci de date şi statistici specifice, se va dezvolta schimbul de experienţă şi se va instituţionaliza ajutorul oferit ţărilor în care ADR se află la început; 5) Se va practica publicitatea concentrată pentru creşterea nivelului de conştientizare a populaţiei faţă de ADR, a companiilor care pot aplica cotidian tehnicile alternative de rezolvare a conflictelor; 6) Se va încuraja diversitatea cultuală şi rasială, corectându-se actuala tendinţă de dominaţie a juriştilor anglo-saxoni, majoritatea bărbaţi, albi, încurajându-se simultan abordarea diversificată a domeniilor de aplicare a ADR; 7) Corpurile profesionale naţionale vor acţiona pentru convocarea părţilor în procese ADR; 8) Transmiterea experienţei acumulate către noile generaţii de mediatori va deveni o practică; 9) Profesia de mediator va fi prezentată corpurilor legiuitoare şi de reglementare în varii domenii, pentru a se asigura un cadru legal şi reguli care să permită dezvoltarea domeniului, legate de privilegii, caracterul executoriu al acordurilor de mediere, prevenirea obligării mediatorilor de a depune mărturie în instanţă, etc.; 10) ADR vor fi predate în şcoli şi univeristăţi şi în cursuri obligatorii, nu doar opţionale.
Deocamdată, e doar un plan. Dar miza, transformarea ADR din actuala stare de existenţă, pândită de pericolul staus quo-ului, într-o profesie globală, recunoscută ca atare de utilizatori şi factori de decizie în egală măsură, impune transformarea acestui plan în program de acţiune, a teoriei în practică.
De Zeno Șuștac si Lucian Ristea
